Citește Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 4
11. Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc,
12. ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm;
13. când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi, am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.
14. Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii preaiubiţi ai mei.
15. Căci, chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.
16. De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele.
17. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.
Împărăţia lui Dumnezeu.
18. Unii s-au îngâmfat şi şi-au închipuit că n-am să mai vin la voi.
19. Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat.
20. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.
meniu prim"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~