Citește Biblia DCC 2 Corinteni capitolul 11

Setări Biblia
31. Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!…
Rom 1.9
Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele ;Rom 9.1
Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, ;2Cor 1.23
Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu, că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruţ. ;Gal 1.20
În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint. ;1Tes 2.5
În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n-am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei; martor este Dumnezeu. ;Rom 9.5
patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! ;
32. În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea damascenilor, ca să mă prindă.
Fapt 9.24-25
şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare. ;
33. Dar am fost dat jos pe o fereastră, într-o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mâinile lor.

Pagina 4 din 4
Sari la pagina:
capitolul 11 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Corinteni >> Citește Biblia DCC 2 Corinteni capitolul 11 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~