Citește Biblia DCC 2 Corinteni capitolul 8

Setări Biblia

Dărnicia Macedonenilor.

1. Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei.
2. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.
3. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor şi chiar peste puterile lor.
4. Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi.
5. Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.
6. Noi, dar, am rugat pe Tit să isprăvească această strângere de ajutoare pe care o începuse.
7. După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în Cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere.
8. Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre.
9. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.
10. În această privinţă, vă dau un sfat. Şi sfatul acesta vă este de folos vouă, care, de acum un an, cei dintâi aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 8 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Corinteni >> Citește Biblia DCC 2 Corinteni capitolul 8 | FiiLumina
meniu prim
"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~