Citește Biblia DCC Efeseni capitolul 3
1. Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor…
2. (Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată faţă de voi.
3. Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta despre care v-am scris în puţine cuvinte.
4. Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos,
5. care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul.
6. Că, adică, Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea,
7. al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puterii Lui.
8. Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos
9. şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile;
10. pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
meniu prim"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~