Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 1

Setări Biblia
31. Apoi în pustiu, ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea voastră în locul acesta.”
Ex 19.4
„Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. ;Deut 32.11-12
Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia Şi-i poartă pe penele lui: ;Isa 46.3-4
„Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră: ;Isa 63.9
În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea feţei Lui i-a mântuit; El însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime. ;Osea 11.3
Şi totuşi Eu am învăţat pe Efraim să meargă şi l-am ridicat în braţe; dar n-au văzut că Eu îi vindecam. ;Fapt 13.18
Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustiu. ;
32. Cu toate acestea, voi n-aţi avut încredere în Domnul Dumnezeul vostru
Ps 106.24
Ei au nesocotit ţara desfătărilor; n-au crezut în cuvântul Domnului, ;
33. care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeţi, şi ziua într-un nor.
Ex 13.21
Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. ;Ps 78.14
I-a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor. ;Num 10.33
Ei au plecat de la muntele Domnului şi au mers trei zile; chivotul legământului Domnului a pornit înaintea lor şi a făcut un drum de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă. ;Ezec 20.6
În ziua aceea, Mi-am ridicat mâna spre ei ca să-i duc din ţara Egiptului într-o ţară pe care o căutasem pentru ei, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă dintre toate ţările. ;
34. Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat şi a jurat, zicând:
Deut 2.14-15
Vremea cât au ţinut călătoriile noastre de la Cades-Barnea până la trecerea pârâului Zered a fost de treizeci şi opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul. ;
35. „Niciunul din bărbaţii care fac parte din acest neam rău nu va vedea ţara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinţilor voştri,
Num 14.22-23
atât este de adevărat că toţi cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea şi minunile pe care le-am făcut în Egipt şi în pustiu, şi totuşi M-au ispitit de zece ori acum şi n-au ascultat glasul Meu, ;Ps 95.11
De aceea am jurat în mânia Mea: „Nu vor intra în odihna Mea!” ;
36. afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentru că a urmat în totul calea Domnului.”
Num 14.24-30
Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni. ;Ios 14.9
Şi în ziua aceea Moise a jurat şi a zis: „Ţara în care a călcat piciorul tău va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului Dumnezeului meu.” ;Num 14.24
Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni. ;
37. Domnul S-a mâniat şi pe mine, din pricina voastră, şi a zis: „Nici tu nu vei intra în ea.
Num 20.12
Atunci Domnul a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.” ;Num 27.14
pentru că v-aţi împotrivit poruncii Mele, în pustiul Ţin, când cu cearta adunării, şi nu M-aţi sfinţit înaintea lor cu prilejul apelor.” (Acestea sunt apele de ceartă, la Cades, în pustiul Ţin.) ;Deut 3.26
Dar Domnul S-a mâniat pe mine, din pricina voastră, şi nu m-a ascultat. Domnul mi-a zis: „Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta. ;Deut 4.21
Şi Domnul S-a mâniat pe mine, din pricina voastră: şi a jurat ca eu să nu trec Iordanul şi să nu intru în ţara aceea bună pe care ţi-o dă ca moştenire Domnul Dumnezeul tău. ;Deut 34.4
Domnul i-a zis: „Aceasta este ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov zicând: „O voi da seminţei tale.” Ţi-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi; dar nu vei intra în ea.” ;Ps 106.32
Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor. ;
38. Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte-l, căci el va pune pe Israel în stăpânirea ţării aceleia.
Num 14.30
nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun. ;Ex 24.13
Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu. ;Ex 33.11
Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul Cortului. ;1Sam 16.22
Saul a trimis vorbă lui Isai, zicând: „Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.” ;Num 27.18-19
Domnul a zis lui Moise: „Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mâna peste el. ;Deut 31.7-23
Moise a chemat pe Iosua şi i-a zis în faţa întregului Israel: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Căci tu vei intra cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor lor că le-o va da, şi tu îi vei pune în stăpânirea ei. ;
39. Şi pruncii voştri, despre care aţi zis: „Vor fi de jaf!” şi fiii voştri, care nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da, şi ei o vor stăpâni.
Num 14.31
Pe copilaşii voştri însă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi. ;Num 14.3
Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?” ;Isa 7.15-16
El va mânca smântână şi miere până va şti să lepede răul şi să aleagă binele. ;Rom 9.11
Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă – ;
40. Dar voi, întoarceţi-vă înapoi şi plecaţi în pustiu, înspre Marea Roşie.”
Num 14.25
Amaleciţii şi canaaniţii locuiesc valea aceasta: deci mâine, întoarceţi-vă şi plecaţi în pustiu, pe calea care duce spre Marea Roşie.” ;
|
Pagina 4 din 5
Sari la pagina:
capitolul 1 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Deuteronomul >> Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 1 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~