Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 9
11. După acele patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, Domnul mi-a dat cele două table de piatră, tablele legământului.
12. Domnul mi-a zis atunci: „Scoală-te şi coboară-te în grabă de aici; căci poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s-a stricat. S-au abătut curând de la calea pe care le-am arătat-o; şi-au făcut un chip turnat.”
13. Domnul mi-a zis: „Eu văd că poporul acesta este un popor tare încăpăţânat.
14. Lasă-Mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de sub ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decât poporul acesta.”
15. M-am întors şi m-am coborât de pe munte, care era tot numai foc, cu cele două table ale legământului în amândouă mâinile mele.
16. M-am uitat şi iată că păcătuiserăţi împotriva Domnului Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat, vă depărtaserăţi curând de la calea pe care v-o arătase Domnul.
17. Am apucat atunci cele două table, le-am aruncat din mâinile mele şi le-am sfărâmat sub ochii voştri.
18. M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, ca mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănânc şi fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârşiserăţi, făcând ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mâniaţi.
19. Căci mă îngrozisem la vederea mâniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, până acolo încât voia să vă nimicească. Dar Domnul m-a ascultat şi de data aceasta.
20. Domnul, de asemenea, era foarte mâniat şi pe Aaron, aşa încât voia să-l piardă, şi eu m-am rugat atunci şi pentru el.
meniu prim"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~