Citește Biblia DCC Evrei capitolul 7
21. căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut Preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat şi nu Se va căi: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” –
22. prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun.
23. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururi.
24. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul.
25. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.
26. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri,
27. care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.
28. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.
meniu prim"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~