Citește Biblia DCC Judecatorii capitolul 16

Setări Biblia

Dalila.

1. Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă şi a intrat la ea.
2. S-a spus oamenilor din Gaza: „Samson a venit aici.” Şi l-au înconjurat şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea şi au zis: „Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî.”
3. Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii, s-a sculat şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului.
4. După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.
5. Domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi i-au zis: „Înduplecă-l şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim, şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint.”
6. Dalila a zis lui Samson: „Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit.”
7. Samson i-a zis: „Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.”
8. Domnitorii filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă. Şi ea l-a legat cu funiile acestea.
9. Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de câlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea.
10. Dalila a zis lui Samson: „Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat.”

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 16 din 21
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Judecatorii >> Citește Biblia DCC Judecatorii capitolul 16 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~