Citește Biblia DCC 1 Samuel capitolul 1
11. Ea a făcut o juruinţă şi a zis: „Doamne Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici nu va trece peste capul lui.”
Gen 28.20Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac ;
Num 30.3Când o femeie va face o juruinţă Domnului şi se va lega printr-o făgăduinţă, în tinereţea ei şi în casa tatălui ei, ;
Jud 11.30Iefta a făcut o juruinţă Domnului şi a zis: „Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon, ;
Gen 29.32Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben; „căci”, a zis ea, „Domnul a văzut mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.” ;
Ex 4.31Poporul a crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel, că le văzuse suferinţa; şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ. ;
2Sam 16.12Poate că Domnul Se va uita la necazul meu şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.” ;
Ps 25.18Uită-Te la ticăloşia şi truda mea şi iartă-mi toate păcatele mele. ;
Gen 8.1Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit. ;
Gen 30.22Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a făcut-o să aibă copii. ;
Num 6.5În tot timpul nazireatului, briciul să nu treacă pe capul lui; până la împlinirea zilelor pentru care s-a închinat Domnului, va fi sfânt; să-şi lase părul să crească în voie. ;
Jud 13.5Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.” ;
12. Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.
13. Ana vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată
14. şi i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezeşte!”
15. Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei, şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.
Ps 62.8Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. – (Oprire) ;
Ps 142.2Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui. ;
16. Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m-a făcut să vorbesc până acum.”
Deut 13.13„Nişte oameni răi au ieşit din mijlocul tău şi au amăgit pe locuitorii din cetatea lor zicând: „Haidem şi să slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe care tu nu-i cunoşti – ;
17. Eli a luat din nou cuvântul şi a zis: „Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!”
Jud 18.6Şi preotul le-a răspuns: „Duceţi-vă în pace; călătoria pe care o faceţi este sub privirea Domnului.” ;
Marc 5.34Dar Isus i-a zis:
„Fiică, credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta.” ;
Luc 7.50Dar Isus a zis femeii:
„Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.” ;
Luc 8.48Isus i-a zis:
„Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.” ;
Ps 20.4-5Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima şi să-ţi împlinească toate planurile tale! ;
18. Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Şi femeia a plecat. A mâncat, şi faţa ei n-a mai fost aceeaşi.
Gen 33.15Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.” Şi Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu!” ;
Rut 2.13Şi ea a zis: „O! Să capăt trecere înaintea ta, domnul meu! Căci tu m-ai mângâiat, şi vorbele tale au mers la inima slujnicei tale. Şi totuşi eu nu sunt nici măcar ca una din slujnicele tale.” ;
Ecl 9.7Du-te, dar, de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci demult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum. ;
19. S-au sculat dis-de-dimineaţă şi, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors şi au venit acasă la Rama. Elcana s-a culcat cu nevasta sa Ana, şi Domnul Şi-a adus aminte de ea.
Gen 4.1Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” ;
Gen 30.22Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a făcut-o să aibă copii. ;
Naşterea lui Samuel.
20. Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel „căci”, a zis ea, „de la Domnul l-am cerut.”
meniu prim"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~