Citește Biblia DCC 1 Samuel capitolul 25
31. atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba şi că s-a răzbunat singur. Şi când va face Domnul bine domnului meu, adu-ţi aminte de roaba ta.”
32. David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care te-a trimis astăzi înaintea mea!
33. Binecuvântată să fie judecata ta şi binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge şi mi-ai oprit mâna!
34. Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israel care m-a oprit să-ţi fac rău că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal, până la lumina zilei de mâine.”
35. Şi David a luat din mâna Abigailei ce-i adusese şi i-a zis: „Suie-te în pace acasă; vezi că ţi-am ascultat glasul şi te-am primit bine.”
David ia pe Abigail.
36. Abigail a ajuns la Nabal. Şi tocmai el dădea în casa lui un ospăţ ca un ospăţ împărătesc; inima îi era veselă şi era beat mort. Ea nu i-a spus nimic, nimic, până la lumina zilei.
37. Dar dimineaţa, după ce trecuse beţia lui Nabal, nevasta sa i-a istorisit ce se întâmplase. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte şi s-a făcut ca o piatră.
38. Cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal şi a murit.
39. David a aflat că murise Nabal şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, că mi-a apărat pricina în ocara pe care mi-a făcut-o Nabal şi a împiedicat pe robul Său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui.” David a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de nevastă.
40. Slujitorii lui David au ajuns la Abigail, la Carmel, şi i-au vorbit aşa: „David ne-a trimis la tine ca să te ia de nevastă.”
meniu prim"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~