Citește Biblia DCO Geneza capitolul 28
11. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi, şi s-a culcat în locul acela.
12. Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.
13. Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac." Pământul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
14. Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.
15. Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun."
16. Iacov s-a trezit din somn, şi a zis: "Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut."
17. I-a fost frică, şi a zis: "Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!"
18. Şi Iacov s-a sculat dis-de-dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătâi, a pus-o ca stâlp de aducere aminte, şi a turnat untdelemn pe vârful ei.
19. A dat locului acestuia numele Betel; dar mai înainte cetatea se chema Luz.
20. Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis: "Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac,
meniu prim"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~