Citește Biblia DCO Geneza capitolul 29
21. În urmă Iacov a zis lui Laban: "Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea."
22. Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ.
23. Seara, a luat pe fiica sa Lea, şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.
24. Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.
25. A doua zi dimineaţă, iată că era Lea. Atunci Iacov a zis lui Laban: "Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?"
26. Laban a răspuns: "În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.
27. Isprăveşte săptămâna cu aceasta, şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba, pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani."
28. Iacov a făcut aşa, şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiica sa Rahela.
29. Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela, pe roaba sa Bilha.
30. Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decât pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.
meniu prim“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~