Citește Biblia DCO Geneza capitolul 31
41. Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ţi-am slujit patrusprezece ani pentru cele două fete ale tale, şi şase ani pentru turma ta, şi de zece ori mi-ai schimbat simbria.
42. Dacă n-aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa mea şi osteneala mâinilor mele, şi ieri noapte a rostit judecata."
43. Drept răspuns, Laban a zis lui Iacov: "Fiicele acestea sunt fiicele mele, copiii aceştia sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea, şi tot ce vezi este al meu. Şi ce pot face eu azi pentru fiicele mele, sau pentru copiii lor, pe care i-au născut?
44. Vino, să facem amândoi un legământ, şi legământul acesta să slujească de mărturie între mine şi tine!"
45. Iacov a luat o piatră, şi a pus-o ca stâlp de aducere aminte.
46. Iacov a zis fraţilor săi: "Strângeţi pietre." Ei au strâns pietre, şi au făcut o movilă; şi au mâncat acolo pe movilă.
47. Laban a numit-o Iegar-Sahaduta (Movila mărturiei); şi Iacov a numit-o Galed (Movila mărturiei).
48. Laban a zis: "Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine şi tine!" De aceea i-au pus numele Galed.
49. Se mai numeşte şi Miţpa (Veghere); pentru că Laban a zis: "Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta, când ne vom pierde din vedere unul pe altul.
50. Dacă vei asupri pe fetele mele, şi dacă vei mai lua şi alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine şi tine."
meniu prim"Atitudinea pozitivă poate să nu îți rezolve toate problemele , dar va deranja destul de mulți oameni pentru a merita efortul."
~ Herm Albright ~