Citește Biblia DCO Geneza capitolul 32

Setări Biblia
21. Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.
22. Tot în noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe, şi pe cei unsprezece copii ai lui, şi a trecut vadul Iabocului.
23. I-a luat, i-a trecut pârâul, şi a trecut tot ce avea.

Lupta lui Iacov: Israel.

24. Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.
25. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el.
26. Omul acela a zis: "Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile." Dar Iacov a răspuns: "Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta."
27. Omul acela i-a zis: "Cum îţi este numele?" "Iacov", a răspuns el.
28. Apoi a zis: "Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor."
29. Iacov l-a întrebat: "Spune-mi, Te rog, numele Tău." El a răspuns: "Pentru ce Îmi ceri numele?" Şi l-a binecuvântat acolo.
30. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu); "căci", a zis el, "am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă."
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 32 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Geneza >> Citește Biblia DCO Geneza capitolul 32 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~