Citește Biblia DCO 2 Samuel capitolul 2
David, împărat al lui Iuda la Hebron.
1. După aceea, David a întrebat pe Domnul: "Să mă sui în vreuna din cetăţile lui Iuda?" Domnul i-a răspuns: "Suie-te". David a zis: "Unde să mă sui?" Şi Domnul a răspuns: "La Hebron".
2. David s-a suit acolo, cu cele două neveste ale sale: Ahinoam din Izreel, şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.
3. David a luat cu el şi pe oamenii care erau la el, pe fiecare cu casa lui; şi au locuit în cetăţile Hebronului.
4. Bărbaţii lui Iuda au venit, şi au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda. Au dat de ştire lui David că oamenii din Iabesul Galaadului au îngropat pe Saul.
5. David a trimis nişte soli oamenilor din Iabesul Galaadului, să le spună: "Binecuvântaţi să fiţi de Domnul, fiindcă aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul, stăpânul vostru, şi l-aţi îngropat!
6. Şi acum, Domnul să vă arate bunătate şi credincioşie! Vă voi face şi eu bine, pentru că v-aţi purtat astfel.
7. Să vi se întărească mâinile, şi fiţi viteji; căci stăpânul vostru Saul a murit, şi pe mine m-a uns casa lui Iuda împărat peste ea".
Iş-Boşet, împărat al lui Israel la Mahanaim.
8. Însă Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Saul, a luat pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi l-a trecut la Mahanaim.
9. L-a pus împărat peste Galaad, peste Gheşuriţi, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul.
10. Iş-Boşet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani, când s-a făcut împărat al lui Israel, şi a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David.
meniu prim"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~