Citește Biblia DCO 2 Samuel capitolul 23

Setări Biblia
11. După el, Şama, fiul lui Aghe, din Harar. Filistenii se strânseseră la Lehi. Acolo era o bucată de pământ semănată cu linte; şi poporul fugea dinaintea Filistenilor.
trimiteri 1SMS
12. Şama s-a aşezat în mijlocul ogorului, l-a apărat şi a bătut pe Filisteni. Şi Domnul a dat o mare izbăvire.
SMS
13. Trei dintre cei treizeci de căpetenii s-au pogorât pe vremea seceratului şi au venit la David, în peştera Adulam, când o ceată de Filisteni tăbărâse în valea Refaim.
trimiteri 3SMS
14. David era atunci în cetăţuie, şi o strajă a Filistenilor era la Betleem.
trimiteri 1SMS
15. David a avut o dorinţă, şi a zis: "Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?"
SMS
16. Atunci cei trei viteji au trecut prin tabăra Filistenilor, şi au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o şi au dat-o lui David; dar el n-a vrut s-o bea şi a vărsat-o înaintea Domnului.
SMS
17. El a zis: "Departe de mine, Doamne, gândul să fac lucrul acesta! Să beau sângele oamenilor acestora care s-au dus cu primejdia vieţii lor?" Şi n-a vrut s-o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji.
trimiteri 1SMS
18. Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei, era căpetenia celor trei. El şi-a învârtit suliţa peste trei sute de oameni, şi i-a omorât, şi a fost vestit între cei trei.
trimiteri 1SMS
19. Era cel mai cu vază din cei trei, şi a fost căpetenia lor; dar n-a fost la înălţimea celor trei dintâi.
SMS
20. Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om viteaz şi vestit prin faptele lui mari. El a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. S-a pogorât în mijlocul unei gropi pentru apă unde a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpadă.
trimiteri 3SMS
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 23 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 2 Samuel >> Citește Biblia DCO 2 Samuel capitolul 23 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~