Citește Biblia DCO 2 Imparati capitolul 1

Setări Biblia

Boala lui Ahazia şi moartea lui.

1. Moab s-a răzvrătit împotriva lui Israel, după moartea lui Ahab.
2. Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus în Samaria, şi s-a îmbolnăvit. A trimis nişte soli, şi le-a zis: "Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să ştiu dacă mă voi vindeca de boala aceasta."
3. Dar îngerul Domnului a zis lui Ilie, Tişbitul: "Scoală-te, suie-te înaintea solilor împăratului Samariei, şi spune-le: ,Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?
4. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: ,Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri." Şi Ilie a plecat.
5. Solii s-au întors la Ahazia. Şi el le-a zis: "Pentru ce v-aţi întors?"
6. Ei i-au răspuns: "Un om s-a suit înaintea noastră, şi ne-a zis: "Întoarceţi-vă la împăratul care v-a trimis, şi spuneţi-i: ,Aşa vorbeşte Domnul: "Oare nu este Dumnezeu în Israel, de trimiteţi să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri."
7. Ahazia le-a zis: "Ce înfăţişare avea omul acela care s-a suit înaintea voastră şi v-a spus aceste cuvinte?"
8. Ei au răspuns: "Era un om îmbrăcat cu o manta de păr şi încins cu o curea la mijloc." Şi Ahazia a zis: "Este Ilie, Tişbitul."
9. A trimis la el pe o căpetenie de cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta s-a suit la Ilie, care şedea pe vârful muntelui, şi i-a zis: "Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis: ,Pogoară-te!"
10. Ilie a răspuns căpeteniei peste cincizeci: "Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!" Şi s-a pogorât foc din cer şi l-a mistuit pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.

Pagina 1 din 2
capitolul 1 din 25
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 2 Imparati >> Citește Biblia DCO 2 Imparati capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~