Citește Biblia DCO 2 Imparati capitolul 23
Prăznuirea Paştelor.
21. Împăratul a dat următoarea poruncă întregului popor: "Prăznuiţi Paştele în cinstea Domnului, Dumnezeului vostru, cum este scris în această carte a legământului."
22. Paşte ca acestea nu se prăznuiseră din vremea când judecau judecătorii pe Israel şi în tot timpul împăraţilor lui Israel şi împăraţilor lui Iuda.
23. Ci abia în al optsprezecelea an al împăratului Iosia s-au prăznuit aceste Paşte în cinstea Domnului, la Ierusalim.
24. Mai mult, Iosia a stârpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii, şi toate urâciunile care se vedeau în ţara lui Iuda şi la Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii, scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului.
25. Înainte de Iosia, n-a fost nici un împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea lui, întocmai după toată legea lui Moise; şi chiar după el, n-a fost nici unul ca el.
26. Totuşi Domnul nu S-a întors din iuţimea mâniei Lui celei mari, de care era aprins împotriva lui Iuda, din pricina tuturor celor ce făcuse Manase ca să-L mânie.
27. Şi Domnul a zis: "Voi lepăda şi pe Iuda dinaintea Mea, cum am lepădat pe Israel, şi voi lepăda cetatea aceasta a Ierusalimului, pe care o alesesem, şi casa despre care zisesem: ,Acolo va fi Numele Meu."
28. Celelalte fapte ale lui Iosia, şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
29. Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva împăratului Asiriei, la râul Eufratului. Împăratul Iosia i-a ieşit înainte; şi Faraon l-a omorât la Meghido, cum l-a văzut.
30. Slujitorii lui l-au luat mort într-un car; l-au adus din Meghido la Ierusalim, şi l-au îngropat în mormântul său. Şi poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia: ei l-au uns, şi l-au făcut împărat în locul tatălui său.
meniu prim"Înghite o broască dimineața și nu vei întâlni nimic mai dezgustător în tot restul zilei."
~ Nicholas Chamfort ~