Citește Biblia DCO 2 Imparati capitolul 4
21. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea, şi a ieşit.
22. A chemat pe bărbatul ei, şi a zis: "Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce."
23. Şi el a zis: "Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat." Ea a răspuns: "Fii pe pace!"
24. Apoi a pus şaua pe măgăriţă, şi a zis slujitorului său: "Mână, şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune."
25. Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său Ghehazi: "Iată pe Sunamita aceea!
26. Acum, aleargă dar înaintea ei, şi spune-i: ,Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?' Ea a răspuns: "Bine."
27. Şi cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: "Lasă-o, căci este tare amărâtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta, şi nu mi l-a făcut cunoscut."
28. Atunci ea a zis: "Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: "Nu mă amăgi?"
29. Şi Elisei a zis lui Ghehazi: "Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână, şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului."
30. Mama copilului a zis: "Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi." Şi el s-a sculat şi a mers după ea.
meniu prim"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~