Citește Biblia DCO 1 Cronici capitolul 12
11. Atai, al şaselea; Eliel, al şaptelea;
12. Iohanan, al optulea; Elzabad, al nouălea;
13. Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea.
14. Aceştia erau fiii lui Gad, căpetenii ale oştirii; unul singur, cel mai mic, putea să se lupte cu o sută de oameni, şi cel mai mare cu o mie.
15. Aceştia au trecut Iordanul în luna întâi, când ieşea din matcă, pe tot cursul lui, şi ei sunt aceia care au pus pe fugă pe toţi locuitorii din văi, la răsărit şi la apus.
16. Şi din fiii lui Beniamin şi ai lui Iuda au fost unii care s-au dus la David în cetăţuie.
17. David le-a ieşit înainte, şi le-a vorbit astfel: "Dacă veniţi la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutaţi, inima mea se va uni cu voi; dar dacă veniţi să mă înşelaţi, în folosul vrăjmaşilor mei, când nu fac nici o silnicie, Dumnezeul părinţilor noştri să vadă şi să judece!"
18. Amasai, unul din căpitanii de seamă, a fost apucat de Duhul, şi a zis: "Suntem cu tine, Davide, şi cu tine, fiul lui Isai! Pace, pace ţie, şi pace celor ce te ajută, căci Dumnezeul tău ţi-a ajutat!" Şi David i-a primit, şi i-a pus între căpeteniile oştirii.
19. Nişte oameni din Manase s-au unit cu David, când a pornit cu război împotriva lui Saul cu Filistenii. Dar n-au fost de ajutor Filistenilor; căci, după ce s-au sfătuit, domnii Filistenilor au trimis înapoi pe David, zicând: "S-ar putea ca el să treacă de partea stăpânului său Saul, şi să ne pună astfel în primejdie capetele noastre."
20. Când s-a întors la Ţiclag, iată cei ce s-au unit cu el din Manase: Adnah, Iozabad, Iediael, Micael, Iozabad, Elihu şi Ţiltai, căpetenia miilor lui Manase.
meniu prim"Atitudinea pozitivă poate să nu îți rezolve toate problemele , dar va deranja destul de mulți oameni pentru a merita efortul."
~ Herm Albright ~