Citește Biblia DCO 1 Cronici capitolul 22
1. Şi David a zis: "Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu, şi aici să fie altarul arderilor de tot pentru Israel."
Pregătirile lui David pentru zidirea Templului.
2. David a strâns pe străinii din ţara lui Israel, şi a însărcinat pe cioplitorii de piatră să pregătească pietre cioplite pentru zidirea Casei lui Dumnezeu.
3. A pregătit şi fier din belşug pentru cuiele de la aripile uşilor şi pentru scoabe, aramă atât de multă încât nu puteau s-o numere,
4. şi lemne de cedru fără număr, căci Sidonienii şi Tirienii aduseseră lui David lemne de cedru din belşug.
5. David zicea: "Fiul meu Solomon este tânăr şi plăpând, şi casa care va fi zidită Domnului trebuie să fie de mare faimă şi slavă în toate ţările; de aceea vreau să-i pregătesc cele de trebuinţă pentru zidirea ei." Şi David a făcut mari pregătiri înainte de moarte.
Sfaturile date lui Solomon.
6. David a chemat pe fiul său Solomon, şi i-a poruncit să zidească o casă Domnului, Dumnezeul lui Israel.
7. David a zis lui Solomon: "Fiul meu, aveam de gând să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu.
8. Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,Tu ai vărsat mult sânge, şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ.
9. Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei, şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon (Pace); şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.
10. El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu, şi Eu îi voi fi Tată; şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.'
meniu prim"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~