Citește Biblia DCO 2 Cronici capitolul 6
Binecuvântarea rostită de Solomon.
1. Atunci Solomon a zis: "Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!
2. Şi eu am zidit o casă care-Ţi va fi locuinţa, un loc unde vei locui în veci!"
3. Împăratul şi-a întors faţa, şi a binecuvântat toată adunarea lui Israel. Şi toată adunarea lui Israel stătea în picioare.
4. Şi el a zis: "Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Sa tatălui meu David, şi a împlinit prin puterea Sa ce spusese, când a zis:
5. ,Din ziua când am scos pe poporul Meu din ţara Egiptului, n-am ales nici o cetate dintre toate seminţiile lui Israel, ca să se zidească acolo o casă în care să locuiască Numele Meu, şi n-am ales pe nici un om, care să fie căpetenia poporului Meu Israel.
6. Ci Ierusalimul l-am ales, pentru ca în el să locuiască Numele Meu, şi pe David l-am ales, ca să domnească peste poporul Meu Israel!'
7. Tatăl meu David avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.
8. Şi Domnul a zis tatălui meu David: ,Fiindcă ai avut de gând să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut gândul acesta.
9. Numai că nu tu vei zidi casa; ci fiul tău, ieşit din tine, va zidi Numelui Meu o casă.'
10. Domnul a împlinit cuvântul pe care-l spusese. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.
meniu prim"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~