Citește Biblia DCO Neemia capitolul 6
Noi piedici.
1. Nu pusesem încă uşile porţilor când Sanbalat, Tobia, Gheşem, Arabul, şi ceilalţi vrăjmaşi ai noştri au auzit că zidisem zidul şi că n-a mai rămas nici o spărtură.
2. Atunci Sanbalat şi Gheşem au trimis să-mi spună: "Vino, şi să ne întâlnim în satele din valea Ono. Îşi puseseră de gând să-mi facă rău.
3. Le-am trimis soli cu următorul răspuns: "Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta."
4. Mi-au făcut în patru rânduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaşi răspuns.
5. Sanbalat mi-a trimis solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ţinea în mână o scrisoare deschisă.
6. În ea era scris: "Se răspândeşte zvonul printre popoare, şi Gaşmu spune că tu şi Iudeii aveţi de gând să vă răsculaţi, şi că în acest scop zideşti zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor,
7. şi că ai pus chiar prooroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului. Vino dar, şi să ne sfătuim împreună."
8. Am trimis următorul răspuns lui Sanbalat: "Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născoceşti!"
9. Toţi oamenii aceştia voiau să ne înfricoşeze, şi îşi ziceau: "Li se va muia inima, şi lucrarea nu se va face." Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă!
10. M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese, şi a zis: "Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem uşile Templului: căci vin să te omoare, şi au să vină noaptea să te omoare."
meniu prim"Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”
~ Muhammad Ali ~