Citește Biblia DCO Iov capitolul 8
11. ,Creşte papura fără baltă? Creşte trestia fără umezeală?
12. Fiind încă verde şi fără să se taie, ea se usucă mai repede decât toate ierburile.
13. Aşa se întâmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu, şi nădejdea celui nelegiuit va pieri.
14. Încrederea lui este zdrobită, şi sprijinul lui este o pânză de păianjen.
15. Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare; se prinde de ea, dar nu ţine.
16. Cum dă soarele, înverzeşte, îşi întinde ramurile peste grădina sa,
17. îşi împleteşte rădăcinile printre pietre, pătrunde până în ziduri.
18. Dar dacă-l smulgi din locul în care stă, locul acesta se leapădă de el şi zice: ,Nu ştiu să te fi cunoscut vreodată!'
19. Iată, aşa sunt desfătările pe care i le aduc căile vieţii lui; apoi din acelaşi pământ răsar alţii după el.
20. Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană, şi nu ocroteşte pe cei răi.
meniu prim"Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”
~ Hellen Adams Keller ~