Citește Biblia DCO Iov capitolul 14
1. Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
2. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
3. Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
4. Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul.
5. Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
6. întoarce-Ţi măcar privirile de la el, şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.
7. Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.
8. Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână,
9. înverzeşte iarăşi de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10. Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?
meniu prim"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~