Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 145
O cântare de laudă a lui David.
1. Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu, şi voi binecuvânta Numele tău în veci de veci.
2. În fie care zi Te voi binecuvânta, şi voi lăuda Numele Tău în veci de veci.
3. Mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă, şi mărimea Lui este nepătrunsă.
4. Fiecare neam de om să laude lucrările Tale, şi să vestească isprăvile Tale cele mari!
5. Voi spune strălucirea slăvită a măreţiei Tale, şi voi cânta minunile Tale.
6. Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoşată, şi eu voi povesti mărimea Ta.
7. Să se trâmbiţeze aducerea aminte de nemărginita Ta bunătate, şi să se laude dreptatea Ta!
8. Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate.
9. Domnul este bun faţă de toţi, şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui.
10. Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne! Şi credincioşii Tăi Te vor binecuvânta.
meniu prim"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~