Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 73

Setări Biblia
21. Când mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
Ps 73.3
Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi. ;SMS
22. eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
Ps 92.6
Omul prost nu cunoaşte lucrul acesta, şi cel nebun nu ia seama la el. ;Prov 30.2
Negreşit, sunt mai prost decât oricine, şi n-am pricepere de om. ;SMS
23. Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;
SMS
24. mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
Ps 32.8
"Eu - zice Domnul - te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta." ;Isa 58.8
Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. ;SMS
25. Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.
Filip 3.8
Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, ;SMS
26. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.
Ps 84.2
Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu! ;Ps 119.81
Îmi tânjeşte sufletul după mântuirea Ta: nădăjduiesc în făgăduinţa Ta. ;Ps 16.5
Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu. ;Ps 119.57
Partea mea, Doamne, o spun, este să păzesc cuvintele Tale. ;SMS
27. Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
Ps 119.155
Mântuirea este departe de cei răi, căci ei nu caută orânduirile Tale. ;Ex 34.15
Fereşte-te să faci legământ cu locuitorii ţării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor lor, şi, aducându-le jertfe, să te poftească şi pe tine, şi să mănânci din jertfele lor, ;Num 15.39
Când veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el, şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi şi să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi târâţi la curvie. ;Iac 4.4
Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. ;SMS
28. Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.
Evr 10.22
să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată. ;Ps 107.22
Să-I aducă jertfe de mulţumiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie. ;Ps 118.17
Nu voi muri, ci voi trăi, şi voi povesti lucrările Domnului. ;SMS

Pagina 3 din 3
Sari la pagina:
capitolul 73 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 73 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~