Citește Biblia DCO Exodul capitolul 30

Setări Biblia

Darurile pentru locaş.

11. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
12. "Când vei socoti pe copiii lui Israel şi le vei face numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani, pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviţi de nici o urgie, cu prilejul acestei numărători.
13. Iată ce vor da toţi cei ce vor fi cuprinşi în numărătoarea aceasta: o jumătate de siclu, după siclul sfântului locaş, care este de douăzeci de ghere; o jumătate de siclu va fi darul ridicat pentru Domnul.
14. Orice om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, va plăti darul ridicat pentru Domnul.
15. Bogatul să nu plătească mai mult, şi săracul să nu plătească mai puţin de o jumătate de siclu, ca dar ridicat pentru Domnul, pentru răscumpărarea sufletelor.
16. Să ridici de la copiii lui Israel argintul pentru răscumpărare, şi să-l întrebuinţezi pentru slujba cortului întâlnirii; aceasta va fi pentru copiii lui Israel o aducere aminte înaintea Domnului pentru răscumpărarea sufletelor lor."

Ligheanul de aramă.

17. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
18. "Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de aramă, pentru spălat; să-l aşezi între cortul întâlnirii şi altar, şi să torni apă în el,
19. ca să-şi spele în el Aaron şi fiii lui mâinile şi picioarele.
20. Când vor intra în cortul întâlnirii, se vor spăla cu apa aceasta, ca să nu moară; şi se vor spăla şi când se vor apropia de altar, ca să facă slujba şi ca să aducă Domnului jertfe arse de foc.
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 30 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Exodul >> Citește Biblia DCO Exodul capitolul 30 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~