Citește Biblia DCO Proverbele capitolul 19
21. Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. -
22. Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui; şi mai mult preţuieşte un sărac decât un mincinos. -
23. Frica de Domnul duce la viaţă, şi cel ce o are, petrece noaptea sătul, fără să fie cercetat de nenorocire. -
24. Leneşul îşi vâră mâna în strachină, şi n-o duce înapoi la gură. -
25. Loveşte pe batjocoritor, şi prostul se va face înţelept; mustră... pe omul priceput, şi va înţelege ştiinţa. -
26. Cine jefuieşte pe tatăl său şi izgoneşte pe mama sa, este un fiu care aduce ruşine şi ocară. -
27. Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte. -
28. Un martor stricat îşi bate joc de dreptate, şi gura celor răi înghite nelegiuirea. -
29. Pedepsele sunt pregătite pentru batjocoritori, şi loviturile pentru spinările nebunilor.
meniu prim"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~