Citește Biblia DCO Eclesiastul capitolul 7

Setări Biblia
1. Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii decât ziua naşterii.
2. Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte, îşi pune la inimă lucrul acesta.
3. Mai bună este întristarea decât râsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
4. Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.
5. Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte.
6. Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.
7. Averea luată prin silă înnebuneşte pe cel înţelept, şi mita strică inima.
8. Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.
9. Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.
10. Nu zice: "Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?" Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 7 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Eclesiastul >> Citește Biblia DCO Eclesiastul capitolul 7 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă toți copiii ar ajunge ce doresc părinții lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.”
~ A. Poincelot ~