Citește Biblia DCO Isaia capitolul 23
11. Domnul Şi-a întins mâna asupra mării; a făcut să tremure împărăţii; a poruncit nimicirea cetăţuilor Canaanului,
12. şi a zis: ,De acum nu te vei mai bucura, fecioară necinstită, fiica Sidonului! Scoală-te şi treci în ţara Chitim; dar nici acolo nu vei avea odihnă.
13. Iată pe Haldei, care nu erau un popor, locuitorii aceştia ai pustiei, cărora Asirianul le-a întemeiat o ţară; ei înalţă turnuri, surpă casele împărăteşti ale Tirului, le prefac în dărâmături."
14. "Bociţi-vă, corăbii din Tarsis! Căci cetăţuia voastră este nimicită."
15. În vremea aceea, Tirul va fi dat uitării şaptezeci de ani, cât ţine viaţa unui împărat, dar după şaptezeci de ani, se va întâmpla Tirului ca şi curvei despre care vorbeşte cântecul:
16. "Ia harfa şi străbate cetatea, curvă dată uitării; cântă bine, cântă-ţi cântecele de mai multe ori, ca iarăşi să-şi aducă lumea aminte de tine."
17. Tot aşa, după şaptezeci de ani, Domnul va cerceta Tirul, şi se va întoarce iarăşi la câştigul lui; va avea legături cu toate împărăţiile lumii de pe faţa pământului;
18. dar câştigul şi plata lui vor fi închinate Domnului, nu vor fi nici strânse nici păstrate; ci câştigul lui va aduce celor ce locuiesc înaintea Domnului, o hrană îmbelşugată şi haine strălucite.
meniu prim"Mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav."
~ Logica lu Gâgă ~