Citește Biblia DCO Isaia capitolul 31

Setări Biblia
1. Vai de cei ce se pogoară în Egipt după ajutor, se bizuiesc pe cai şi se încred în mulţimea carelor şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfântul lui Israel, şi nu caută pe Domnul!
2. Dar şi El, este înţelept şi aduce nenorocirea, şi nu Îşi ia vorbele înapoi, ci Se ridică împotriva casei celor răi, şi împotriva ajutorului celor ce săvârşesc nelegiuirea.
3. Căci Egipteanul este om nu Dumnezeu, şi caii lui sunt carne nu duh. Doar mâna să-Şi întindă Domnul, şi ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea, şi vor pieri cu toţii.
4. Căci aşa mi-a vorbit Domnul: "Cum mugeşte leul şi puiul de leu asupra prăzii, în ciuda tuturor păstorilor strânşi împotriva lui, şi nu se înspăimântă de glasul lor, nici nu se sperie de numărul lor, aşa Se va pogorî şi Domnul oştirilor să lupte pe muntele Sionului şi pe dealul lui.
5. Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul, îl va ocroti şi-l va izbăvi, îl va cruţa şi-l va mântui."
6. "Întoarceţi-vă la Acela de la care v-aţi abătut mult, copii ai lui Israel."
7. "Căci în ziua aceea, fiecare îşi va lepăda idolii de argint şi de aur, pe care vi i-aţi făcut cu mâinile voastre nelegiuite.
8. Şi Asirianul va cădea ucis de o sabie, dar nu a unui om: îl va nimici o sabie, dar nu este a unui om; va fugi de sabie, şi tinerii lui războinici vor fi robiţi.
9. Stânca lui se va topi de groază, şi căpeteniile lui vor tremura înaintea steagului, - zice Domnul, - care Îşi are focul în Sion şi cuptorul în Ierusalim."
Pagina 1 din 1
capitolul 31 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Isaia >> Citește Biblia DCO Isaia capitolul 31 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”
~ Muhammad Ali ~