Citește Biblia DCO Isaia capitolul 33
11. Aţi zămislit fân, şi naşteţi paie de mirişte; suflarea voastră de mânie împotriva Ierusalimului este un foc, care pe voi înşivă vă va arde de tot.
12. Popoarele vor fi ca nişte cuptoare de var, ca nişte spini tăiaţi care ard în foc."
13. "Voi, cei de departe, ascultaţi ce am făcut! Şi voi, cei de aproape, vedeţi puterea mea!"
14. Păcătoşii sunt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: "Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor?" "Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?"
15. Cel ce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge, şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,
16. acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi."
17. "Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.
18. Inima ta îşi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice: ,Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra turnurilor?'
19. Atunci nu vei mai vedea pe poporul acela îndrăzneţ, pe poporul cu vorbirea încâlcită de n-o puteai înţelege, cu limba gângavă, de n-o puteai pricepe.
20. Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul, ca locuinţă liniştită, ca un cort, care nu va mai fi mutat, ai cărui ţăruşi nu vor mai fi scoşi niciodată, şi ale cărui funii nu vor mai fi dezlegate.
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~