Citește Biblia DCO Isaia capitolul 34
11. Ci pelicanul şi ariciul îl vor stăpâni, bufniţa şi corbul îl vor locui. Se va întinde peste el funia pustiirii, şi cumpăna nimicirii.
Isa 14.23"Voi face din el un culcuş de arici şi o mlaştină, şi îl voi mătura cu mătura nimicirii", zice Domnul oştirilor.
;
Tef 2.14În mijlocul cetăţii se vor culca turme de vite de tot felul; pelicanul şi ariciul vor rămâne noaptea pe acoperişurile stâlpilor ei. La ferestre se vor auzi ţipetele lor, pustiirea va fi în prag, căci căptuşeala de cedru va fi scoasă.
;
Apoc 18.2El a strigat cu glas tare, şi a zis: "A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;
;
2Imp 21.13Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab: şi voi curăţi Ierusalimul, ca o farfurie, care se curăţă, şi se răstoarnă cu faţa în jos, după ce a fost curăţită.
;
PlŞi-a pus de gând Domnul să dărâme zidurile fiicei Sionului; a întins sfoara de măsurat, şi nu Şi-a tras mâna până nu le-a nimicit. A cufundat în jale întăritura şi zidurile, care nu mai sunt, toate, decât nişte dărâmături triste.
;
SMS 12. Nu vor mai fi în el fruntaşi, ca să aleagă un împărat, şi toţi voievozii lui vor fi nimiciţi.
SMS 13. În casele lui împărăteşti vor creşte spinii, în cetăţuile lui mărăcini şi urzici. Acolo va fi locuinţa şacalilor şi vizuina struţilor.
Isa 32.13Pe pământul poporului meu cresc spini şi mărăcini, chiar şi în toate casele de plăcere ale cetăţii celei vesele.
;
Osea 9.6Căci iată că ei pleacă din pricina pustiirii; Egiptul îi va aduna, Moful le va da morminte; ce au mai scump, argintul lor, va fi prada mărăcinilor, şi vor creşte spinii în corturile lor.
;
Isa 13.21ci fiarele pustiei îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umple casele, struţii vor locui acolo, şi stafiile se vor juca acolo.
;
SMS 14. Fiarele din pustie se vor întâlni acolo cu câinii sălbatici, şi ţapii păroşi se vor chema unii pe alţii. Acolo îşi va avea locuinţa năluca nopţii, şi îşi va găsi un loc de odihnă.
SMS 15. Acolo îşi va face cuibul şarpele de noapte, îşi va pune ouăle, le va cloci, şi îşi va strânge puii la umbra lui; acolo se vor strânge toţi ulii: fiecare la tovarăşul lui.
SMS 16. Căutaţi în cartea Domnului, şi citiţi! Nici una din toate acestea nu va lipsi, nici una nici alta nu vor da greş, căci gura Domnului a poruncit lucrul acesta: Duhul Lui va strânge acele sălbăticiuni.
Mal 3.16Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui.
;
SMS 17. El a tras la sorţ pentru ele şi mâna Lui le-a împărţit cu funia de măsurat ţara aceasta: ele o vor stăpâni totdeauna şi o vor locui din veac în veac.
SMS
meniu prim"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~