Citește Biblia DCO Isaia capitolul 38
11. Ziceam: ,Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii; nu voi mai vedea pe nici un om în locuinţa morţilor!
12. Locuinţa mea este luată şi mutată de la mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător, care m-ar rupe din ţesătura lui. Până diseară îmi vei pune capăt.
13. Am strigat până dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Până diseară îmi vei pune capăt.
14. Ciripeam ca o rândunea, croncăneam ca un cocor, şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer: ,Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!'
15. Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.
16. Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa.
17. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
18. Căci nu locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.
19. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.
20. Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele vieţii noastre vom suna din coardele instrumentelor noastre, în Casa Domnului."
meniu prim"Dacă toți copiii ar ajunge ce doresc părinții lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.”
~ A. Poincelot ~