Citește Biblia DCO Isaia capitolul 57
11. Şi de cine te sfiiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte, şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.
12. Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi!
13. Şi atunci să strigi, şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toţi, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moşteni ţara, şi va stăpâni muntele Meu cel sfânt." -
14. Şi El zice: "Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!
15. Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt. ,Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.
16. Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile, şi sufletele pe care le-am făcut.
17. Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat şi l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.
18. I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi, şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el.
19. Voi pune lauda pe buze: ,Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! - zice Domnul - Da Eu îl voi tămădui!
20. Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti, şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl."
meniu prim"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~