Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 24

Setări Biblia

Cele două coşuri cu smochine.

1. Domnul mi-a arătat două coşuri cu smochine, puse înaintea Templului Domnului, după ce Nebucadneţar, împăratul Babilonului, strămutase din Ierusalim şi dusese în Babilon, pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, pe căpeteniile lui Iuda, pe lemnari şi fierari.
2. Unul din coşuri avea smochine foarte bune, ca smochinele care se coc întâi, iar celălalt coş avea smochine foarte rele, care nu se puteau mânca de rele ce erau.
3. Domnul mi-a zis: "Ce vezi, Ieremio?" Eu am răspuns: "Nişte smochine! Smochinele cele bune sunt foarte bune, iar cele rele sunt foarte rele şi, de rele ce sunt, nu se pot mânca."
4. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
5. "Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi Eu, ca să le dau îndurare, pe prinşii de război ai lui Iuda, pe care i-am trimis din locul acesta în ţara Haldeilor;
6. Îi voi privi cu un ochi binevoitor, şi-i voi aduce înapoi în ţara aceasta: îi voi aşeza şi nu-i voi mai nimici, îi voi sădi şi nu-i voi mai smulge.
7. Le voi da o inimă ca să înţeleagă că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor.
8. "Şi ca smochinele cele rele care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, zice Domnul, aşa voi face să ajungă Zedechia, împăratul lui Iuda, căpeteniile lui, şi rămăşiţa Ierusalimului, cei ce au rămas în ţara aceasta şi cei ce locuiesc în ţara Egiptului.
9. Îi voi face de pomină, o pricină de nenorocire pentru toate împărăţiile pământului, de ocară, de batjocură, de râs, şi de blestem, în toate locurile unde îi voi izgoni.
10. Voi trimite în ei sabia, foametea şi ciuma, până vor pieri din ţara pe care le-o dădusem lor şi părinţilor lor."
Pagina 1 din 1
capitolul 24 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 24 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”
~ Muhammad Ali ~