Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 27

Setări Biblia
2Imp 25.13
Haldeii au sfărâmat stâlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului, şi au dus arama în Babilon.
2Cron 36.18
Nebucadneţar a dus la Babilon toate uneltele din Casa Domnului, mari şi mici, vistieriile Casei Domnului, şi vistieriile împăratului şi ale căpeteniilor lui.
2Cron 36.21
ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia; până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor şaptezeci de ani.
Ier 29.10
Dar iată ce zice Domnul: "De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi, şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.
Ier 32.5
Împăratul Babilonului va duce pe Zedechia la Babilon, unde va rămâne până când Îmi voi aduce Eu aminte de el, zice Domnul. Chiar dacă vă bateţi împotriva Haldeilor, nu veţi avea izbândă."
Ezra 1.7
Împăratul Cir a dat înapoi uneltele Casei Domnului, pe care le luase Nebucadneţar din Ierusalim şi le pusese în casa dumnezeului său.
Ezra 7.19
Pune înaintea Dumnezeului din Ierusalim uneltele care-ţi vor fi încredinţate pentru slujba Casei Dumnezeului tău.
Pagina 1 din 1
capitolul 27 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 27 >> Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 27 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~