Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 18
Vasul olarului şi nepocăinţa poporului.
1. Cuvântul vorbit de Ieremia din partea Domnului şi care sună astfel:
2. "Scoală-te şi pogoară-te în casa olarului; acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!"
3. Când m-am pogorât în casa olarului, iată că el lucra pe roată.
4. Vasul pe care-l făcea n-a izbutit, - cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.
5. Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
6. "Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta casă a lui Israel? zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!
7. Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa, şi că-l voi nimici.
8. dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac.
9. Tot aşa însă, deodată zic despre un neam, sau despre o împărăţie, că-l voi zidi sau că-l voi sădi.
10. Dar dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea, şi n-ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele, pe care aveam de gând să i-l fac."
meniu prim"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~