Citește Biblia DCO Plangerile lui Ieremia capitolul 1
Nenorocirile Ierusalimului.
1. Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altă dată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altă dată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajuns roabă astăzi!
2. Plânge amarnic noaptea, şi-i curg lacrimi pe obraji. Nici unul din toţi cei ce o iubeau n-o mângâie; toţi prietenii ei au părăsit-o, şi i s-au făcut vrăjmaşi.
3. Iuda a plecat în pribegie, din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor, şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.
4. Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite, şi el însuşi este plin de amărăciune.
5. Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit, din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.
6. S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune, şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte.
7. În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.
8. Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum, văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.
9. Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gândea la sfârşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. - "Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!" -
10. Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în Locaşul lui cel sfânt, au intrat neamurile cărora Tu le poruncisei să nu intre în adunarea Ta!
meniu prim"Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”
~ Muhammad Ali ~