Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 35
Prorocie împotriva Edomiţilor.
1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2. "Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre muntele Seir, proroceşte împotriva lui,
3. şi zi: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Iată, am necaz pe tine, muntele Seirului! Îmi întind mâna împotriva ta, şi te prefac într-o pustietate şi într-un pustiu!
4. Îţi voi preface cetăţile în dărâmături, vei ajunge o pustietate, ca să ştii că Eu sunt Domnul!
5. Pentru că aveai o ură veşnică, şi ai doborât cu sabia pe copiii lui Israel, în ziua necazului lor, în vremea când nelegiuirea era la culme,
6. de aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că te voi face sânge, şi te va urmări sângele; fiindcă n-ai urât sângele, de aceea sângele te va urmări.
7. Voi preface muntele Seir într-o pustietate şi într-un pustiu, şi voi nimici cu desăvârşire din el şi pe cei ce se duc şi pe cei ce se întorc.
8. Îi voi umple munţii cu morţi; şi cei ucişi de sabie vor cădea pe dealurile tale, în văile tale şi în toate puhoaiele tale.
9. Te voi preface în nişte pustietăţi veşnice, cetăţile nu-ţi vor mai fi locuite, şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
10. Pentru că ai zis: ,Aceste două neamuri, şi aceste două ţări vor fi ale mele, şi le vom lua în stăpânire!' măcar că Domnul era acolo,
meniu prim"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~