Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 41
11. Uşa odăilor lăturalnice dădea în locul gol: o uşă la miază noapte, şi o uşă la miază zi; şi lărgimea locului gol era de cinci coţi de jur împrejur.
12. Clădirea din faţa locului gol, din partea de apus, avea o lăţime de şaptezeci de coţi, un zid de cinci coţi de gros de jur împrejur, şi era lung de nouăzeci de coţi.
13. A măsurat şi casa, care avea o lungime de o sută de coţi. Locul gol, clădirea şi zidurile sale, aveau de asemenea o lungime de o sută de coţi.
14. Lăţimea feţei casei şi a locului gol, dinspre răsărit, era de o sută de coţi.
15. A măsurat lungimea clădirii dinaintea locului gol, pe partea dinapoi a casei, şi pridvoarele ei de fiecare parte: erau o sută de coţi.
16. Templul şi casa dinăuntru, tinda de afară, pragurile, ferestrele îngrădite, pridvoarele din jurul celor trei caturi, din faţa pragurilor, erau acoperite cu lemn de jur împrejur. De la pământ până la ferestrele acoperite,
17. până deasupra uşii, partea dinăuntrul casei, partea de afară, tot zidul de jur împrejurul casei dinăuntru şi din afară, totul era după măsură,
18. şi împodobit cu heruvimi şi finici. Între doi heruvimi era un finic. Fiecare heruvim avea două feţe,
19. o faţă de om întoarsă spre un finic deoparte, şi o faţă de leu întoarsă spre celălalt finic, de cealaltă parte; aşa era de jur împrejurul casei.
20. De la pământ până deasupra uşii, erau heruvimi şi finici, şi tot aşa şi pe zidul Templului.
meniu prim“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~