Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat

Citește Biblia DCO Daniel capitolul 9

Setări Biblia
Dan 9.23
Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit şi scump. Ia aminte dar la cuvântul acesta, şi înţelege vedenia!
Mat 24.15
De aceea, când veţi vedea ,urâciunea pustiirii', despre care a vorbit proorocul Daniel, ,aşezată în locul sfânt' - cine citeşte să înţeleagă! -
Ezra 4.24
Atunci s-a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim, şi a fost oprită până în anul al doilea al domniei lui Dariu, împăratul Perşilor.
Ezra 6.1-15
Atunci împăratul Dariu a dat poruncă să se facă cercetări în casa scrisorilor unde se puneau vistieriile în Babilon.
Ezra 7.1
După aceste lucruri, sub domnia lui Artaxerxe, împăratul Perşilor, a venit Ezra, fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia,
Neem 2.1-8
În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.
Ioan 1.41
El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis: "Noi am găsit pe Mesia" (care, tălmăcit înseamnă Hristos).
Ioan 4.25
\"Ştiu\", i-a zis femeia, \"că are să vină Mesia, (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.\"
Isa 55.4
Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap şi stăpânitor al popoarelor.
Neem 4.8-18
S-au unit toţi împreună ca să vină împotriva Ierusalimului, şi să-i facă stricăciuni.

Pagina 1 din 2
capitolul 9 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 9 >> Citește Biblia DCO Daniel capitolul 9 | FiiLumina
meniu prim
"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~