Citește Biblia DCO Leviticul capitolul 13
21. Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu este mai adâncă decât pielea, şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte zile.
22. Dacă s-a întins pata pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.
23. Dar dacă pata a rămas pe loc şi nu s-a întins, este semnul rănii uscate unde a fost buba; preotul să-l declare curat.
24. Când un om va avea pe pielea trupului o arsură pricinuită de foc, şi se va arăta pe urma arsurii o pată albă sau de un alb roşiatic,
25. preotul să-l cerceteze. Dacă părul din pată s-a făcut alb, şi ea pare mai adâncă decât pielea, este lepră, care a dat în arsură; preotul să declare pe omul acela necurat: este o rană de lepră.
26. Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu este mai adâncă decât pielea, şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte zile.
27. Preotul să-l cerceteze a şaptea zi. Şi dacă pata s-a întins pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.
28. Dar dacă pata a rămas pe loc, nu s-a întins pe piele, şi a mai scăzut, este o rană pricinuită de umflătura arsurii; preotul să-l declare curat, căci este semnul rănii vindecate a arsurii.
29. Când un bărbat sau o femeie va avea o rană pe cap sau la barbă,
30. preotul să cerceteze rana. Dacă pare mai adâncă decât pielea şi are păr gălbui şi subţire, preotul să declare pe omul acela necurat: este râie de cap, este lepră de cap sau de barbă.
meniu prim”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~