Citește Biblia DCO Leviticul capitolul 22
Când să mănânce din jertfe.
1. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
2. Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, ca să se ferească de lucrurile sfinte, care Îmi sunt închinate de copiii lui Israel, şi să nu necinstească Numele Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul.
3. Spune-le: "Orice om dintre urmaşii voştri şi din neamul vostru, care se va apropia de lucrurile sfinte pe care le închină Domnului copiii lui Israel, şi care va avea pe el o necurăţie, omul acela să fie nimicit dinaintea Mea. Eu sunt Domnul.
4. Orice om din neamul lui Aaron, care va avea lepră sau scurgere de sămânţă, să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Tot aşa şi cel ce se va atinge de cineva spurcat prin atingerea de vreun mort, de cel ce va avea o lepădare de sămânţă în somn,
5. cel ce se va atinge de o târâtoare şi se va spurca, sau un om atins de vreo necurăţie oarecare şi care se va fi făcut necurat prin ea.
6. Cine se va atinge de aceste lucruri, va fi necurat până seara; să nu mănânce din lucrurile sfinte, decât după ce îşi va scălda trupul în apă;
7. după asfinţitul soarelui, va fi curat; şi în urmă va mânca din lucrurile sfinte, căci aceasta este hrana lui.
8. Să nu mănânce dintr-o vită moartă sau sfâşiată, ca să nu se spurce cu ea. Eu sunt Domnul.
9. Să păzească poruncile Mele, ca să nu-şi ia pedeapsa pentru păcatul lor şi să nu moară, pentru că au necinstit lucrurile sfinte. Eu sunt Domnul, care îi sfinţesc.
Cine să nu mănânce din lucrurile sfinte.
10. Nici un străin să nu mănânce din lucrurile sfinte; cel ce locuieşte la un preot ca oaspete, şi cel tocmit cu ziua, să nu mănânce din lucrurile sfinte.
meniu prim"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~