Citește Biblia DCO Leviticul capitolul 8
21. A spălat cu apă măruntaiele şi picioarele, şi a ars tot berbecul pe altar: aceasta a fost arderea de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.
Sfinţirea în slujba preoţiei.
22. A adus apoi celălalt berbec, adică berbecul pentru închinarea în slujba Domnului; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul berbecului.
23. Moise a junghiat berbecul, a luat din sângele lui, şi a pus pe marginea urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept.
24. A adus pe fiii lui Aaron, a pus sânge pe marginea urechii lor drepte, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare de la piciorul lor cel drept, iar sângele rămas l-a stropit pe altar de jur împrejur.
25. A luat grăsimea, coada, toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor, şi spata dreaptă;
26. a luat de asemenea din coşul cu azimi, pus înaintea Domnului, o turtă fără aluat, o turtă de pâine făcută cu untdelemn şi o plăcintă, şi le-a pus pe grăsime şi pe spata dreaptă.
27. Toate aceste lucruri le-a pus în mâinile lui Aaron şi în mâinile fiilor săi, şi le-a legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului.
28. Apoi Moise le-a luat din mâinile lor, şi le-a ars pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta a fost jertfa de închinare în slujba Domnului, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
29. Moise a luat pieptul berbecului de închinare în slujba Domnului şi l-a legănat într-o parte şi într-alta ca dar legănat înaintea Domnului; aceasta a fost partea lui Moise, cum poruncise lui Moise Domnul.
30. Moise a luat din untdelemnul pentru ungere şi din sângele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor; şi a sfinţit astfel pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor împreună cu el.
meniu prim"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~