Citește Biblia DCO Amos capitolul 9
1. Am văzut pe Domnul stând pe altar. Şi a zis: "Loveşte pragul de sus al porţii, ca să se cutremure uşiorii, şi sfărâmă-i peste capetele lor ale tuturora. Rămăşiţa lor însă o voi pierde cu sabia, aşa că nici unul din ei nu va putea să scape fugind, şi nici unul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa.
2. De ar pătrunde chiar până în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorî.
3. De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să-i muşte.
4. De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci sabiei să-i piardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine.
5. Domnul, Dumnezeul oştirilor, atinge pământul, şi se topeşte, şi toţi locuitorii lui jelesc. Se înalţă ca râul Nil, şi se pogoară ca râul Egiptului.
6. El Şi-a zidit cămara în ceruri, Şi-a întemeiat bolta deasupra pământului; cheamă apele mării, şi le varsă pe faţa pământului. Domnul este Numele Lui!
7. "Nu sunteţi voi oare pentru Mine ca şi copiii Etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N-am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului, ca şi pe Filisteni din Caftor şi pe Sirieni din Chir?"
8. "Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiţi peste împărăţia aceasta vinovată, ca s-o nimicesc de pe faţa pământului; totuşi nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul."
9. "Căci iată, voi porunci, şi voi vântura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vântură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pământ!
10. Toţi păcătoşii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zic: ,Nu ne va ajunge nenorocirea, şi nu va veni peste noi."
meniu prim"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~