Citește Biblia DCO Matei capitolul 2
Magii la Ierusalim. - Irod.
1. După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim,
2. şi au întrebat: "Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui."
3. Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.
4. A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.
5. "În Betleemul din Iudea", i-au răspuns ei, "căci iată ce a fost scris prin proorocul:
6. ,Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel."
7. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi, şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua.
8. Apoi i-a trimis la Betleem, şi le-a zis: "duceţi-vă de cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc: şi când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui."
9. După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.
10. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.
meniu prim"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~