Citește Biblia DCO Matei capitolul 21

Setări Biblia

Intrarea lui Isus în Ierusalim.

1. Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici,
Marc 11.1
Când s-au apropiat de Ierusalim, şi au fost lângă Betfaghe şi Betania, înspre muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi, ;Luc 19.29
Când S-a apropiat de Betfaghe şi de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi, ;Zah 14.14
Iuda va lupta şi el în Ierusalim, şi vor strânge bogăţiile tuturor neamurilor de primprejur, aurul, argintul şi haine foarte multe. ;
2. şi le-a zis: "Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată, şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.
3. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite."
4. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice:
5. "Spuneţi fiicei Sionului: ,Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe."
Isa 62.11
Iată ce vesteşte Domnul până la marginile pământului: ,Spuneţi fiicei Sionului: ,Iată, Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El, şi răsplătirile merg înaintea Lui. ;Zah 9.9
Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. ;Ioan 12.15
"Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe." ;
6. Ucenicii s-au dus, şi au făcut cum le poruncise Isus.
Marc 11.4
Ucenicii s-au dus, au găsit măgăruşul legat afară lângă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au dezlegat. ;
7. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra.
2Imp 9.13
Îndată şi-au luat fiecare hainele şi le-au pus sub Iehu pe treptele goale. Apoi au sunat din trâmbiţă, şi au zis: "Iehu este împărat!" ;
8. Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci, şi le presărau pe drum.
Lev 23.40
În ziua întâi să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de râu, şi să vă bucuraţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şapte zile. ;Ioan 12.13
a luat ramuri de finic, şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: "Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!" ;
9. Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: "Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!"
Ps 118.25
Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă! ;Ps 118.26
Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului. ;Mat 23.39
căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: ,Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!" ;

Gonirea vânzătorilor din Templu.

10. Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare, şi fiecare zicea: "Cine este acesta?"
Marc 11.15
Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, şi scaunele celor ce vindeau porumbei. ;Luc 19.45
În urmă a intrat în Templu, şi a început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în el. ;Ioan 2.13-15
Paştele Iudeilor erau aproape; şi Isus S-a suit la Ierusalim. ;

Pagina 1 din 5
Sari la pagina:
capitolul 21 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Matei >> Citește Biblia DCO Matei capitolul 21 | FiiLumina
meniu prim
"Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”
~ Tudor Mușatescu ~