Citește Biblia DCO Marcu capitolul 16

Setări Biblia
11. Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o.
12. După aceea, S-a arătat, într-alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară.
13. Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14. În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.

Trimiterea celor unsprezece.

15. Apoi le-a zis: "Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
16. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.
17. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;
18. vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa."
19. Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer, şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.
20. Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, care-l însoţeau. Amin.

Pagina 2 din 2
capitolul 16 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Marcu >> Citește Biblia DCO Marcu capitolul 16 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~